top of page
Poza scriitoruluiviziunearo

Despre Legea Electorala ( un cumul de documente care dictează cum ne alegem conducătorii)



Autor: Zametheea, director Viziunea


În calitatea mea de membru al corpului experților electorali și prin experiența mea de partener în proiectul candidaturii independente pentru Parlamentul României, a lui Zamfir-Ignat Stefan Costin, în circumscripția județului Suceava,


Am constatat următoarele:


- Legea prevede care sunt ilegalitățile, dar în unele articole omite care este pedeapsa pentru cei care o încalcă (ex: autorități publice și presă online)

- În momentul în care un cetățean sau candidat sesizează și semnalează neregula, autoritatea electorală permanentă, poate constata, dar nu și acționa pentru împiedicarea abuzului, căci legea nu prevede cum să se procedeze față de primării, consilii județene sau știri false publicate online.

  • Astfel, dacă funcționarii nu au integritate, orice primarie (prin oamenii ei) poate împiedica destul de evident promovarea unui partid sau candidat diferit de cei care guvernează, fără ca nimeni implicat în acest proces să poată fi pedepsit.

  • De cele mai multe ori acest lucru are următoarele consecințe: Primăriile nu oferă suficient spațiu de afișaj al materialelor de promovare, a.î. orice candidat, chiar și cei din uniuni sau partide mai puțin cunoscute să poată să-și expună materialele așa cum legea le dă dreptul și astfel să se facă cunoscuți în rândul electoratului. Cf. legii, panourile de afișaj electoral ar trebui să aibă câțiva zeci de metri pătrați pentru că fiecare candidat are dreptul la câte doua afișe A3, însă în realitate ele au între 2-4 m ceea ce îi face pe contracandidați să-și acopere sau rupă unii altora materialele, iar pe cetățeni să afle doar despre cei care au afișat ultimi


Introducerea de Sancțiuni pentru Autoritățile Publice


Astfel, prima și foarte importanta modificarea a legii, ar presupune introducerea imediată de articole care să prevadă sancțiuni drastice pentru funcționarii publici care nu-și respectă obligațiile de implementare a legii, precum și explicarea procedurii prin care aceste sancțiuni se aplică, astfel încât să se împiedice înainte de ziua votului situațiile care să inducă electoratul în eroare.



O completare la legea în cauză, absolut indispensabilă pentru informarea corectă a cetățenilor și pentru exercitarea corectă a dreptului de a alege (ceea ce presupune cunoașterea tururor opțiunilor) este:


Broșura Electorală


Toate primăriile au obligația de a trimite în perioada alegerilor electorale, fiecărei gospodării aflate în subordine, broșura electorală care cuprinde toți candidații din scrutinul respectiv (fie ei partide politice, uniuni sau candidați independenți), până cel târziu cu o săptămână înaintea alegerilor.

Broșura trebuie să cuprindă, pentru fiecare candidat: poza reprezentantului, numele partidului și/sau a candidatului, scurta descriere a inițiativei de candidatură(ce doresc să realizeze dacă câștigă) și detalii biografice generale(in cazul partidelor si uniunilor) sau specifice (in cazul independenților) despre candidat (studii, pregatire, istoricul grupării/persoanei).

-Fiecare candidat, fie el uniune, partid sau independent are dreptul la același nr. Maxim de caractere(Nimeni nu poate depași spre exemplu 1000 crt), cuprinse în jumătatea de pagină care i se cuvine

-toate fotografiile vor avea aceeași dimensiune, reprezentând 1/4 din spațiul de expunere cuvenit fiecărui candidat

- informatiile cuprinse in brosură sunt colectate de BEJ de la candidați, în momentul înregistrării candidaturii și sunt trimise primăriilor imediat ce candidatura a fost validată.

- broșura are un format standard pentru toate primăriile(comunicat de BEC) si cuprinde două coperți, o pagină de informare specifică (data, locul, orarul, ce se alege, ce funcții/drepturi/îndatoriri au candidații aleși), o pagină de informare generală (despre sectii vot, telefoane pentru sesizări/fraude, alte informații utile despre vot), paginile pe care sunt prezentați candidații

- broșura se printează cu un preț maxim de 1,5 lei/pag și este finanțată din bugetul de stat, precum sunt și buletinele de vot și toate celelalte materiale necesare votului

- în cazul nerespectării unuia sau mai multor aspectedescrise mai sus, se dispune începerea imediată a unei anchete, remediarea problemei, comunicat public imediat cu explicații emis de BEJ(max.24 ore), iar în consecință se aplică o amendă cuprinsă între 2000-20000 lei funcționarilor publici responsabili, se dispune arestarea preventivă a primarului și sau a întregii echipe, dacă nu există dovezi ale unei situații de forță extremă care să scuze ilegalitatea.


Sancțiuni pentru dezinformare online


Suspendarea temporară (48 ore) a oricărui site sau post tv/radio de presă care in perioada alegerilor chiar si printr-un singur articol contribuie la informarea eronată sau dezinformarea populației. Constatarea se poate face prin dovezi (de tip print scr cu data și ora+link) de către orice cetățean, iar suspendarea survine imediat după constatarea de către BEC(max.24 ore de la depunera fizica/online a sesizarii)

- în consecință se dispune ștergerea imediată a materialelor neconforme, comunicat de presă de constatare si justificare a neregulii și de specificarea soluției(emis de catre BEC) și se aplică amenzi cuprinse între 2000 si 200000 lei persoanelor responsabile de articol si firmei


Dezbatere Publică Obligatorie


Legea trebuie să prevadă, de asemenea, obligativitatea tuturor candidaților de a participa la minim o dezbatere publică televizată pe postul tv local/național în cadrul căreia fiecare candidat are dreptul să vorbească liber max 7 min și este obligat să răspundă la minim 3 întrebări.


Examen de admitere în Parlament


Nu în ultimul rând, legea trebuie să prevadă absolvirea de către orice persoană (independentă sau parte dintr-un partid politic sau uniune), care urmează să ocupe o funcție publică (primar, președinte, consilier, DAR mai ales senator și deputat) a examenului de admitere pentru funcția specifică, care prevede următoarele probe: română oral, română scris, economie, cultură și comunitate, inovație, cercetare, analiză, soluții.

Dacă persoana nu obține rezultatele necesare, un alt membru de partid sau uniune poate să susțină examenul și să încerce să ocupe funcția, și se procedează astfel până la găsirea unui absolvent din râmdul membrilor partidului. În cazul imposibilității ocupării funcției, alegerile se reiau și partidul/candidatul independent primește interdicție de participare în cadrul scrutinului respectiv.



Desigur, toate aceste aspecte pot fi gândite mult mai în detaliu de către o echipă de specialiști, însă eu am vrut să punctez aici câteva obervații asupra unor aspecte care, cred eu, ar apropia sistemul de vot din România de un sistem democratic, așa cum acesta se pretinde a fi în prezent, însă fondat doar pe argumente teoretice.


Ca președinte al secției de vot m-am întâlnit cu oameni(votanți) care nu știau ce se votează, nu puteau citi numele candidaților, nu știau ce înseamnă ceea ce votează ei, nu cunoșteau sau nu auziseră ori văzuseră niciodată pe cineva aparținând unora dintre partidele înscrise pe buletinul de vot și cu toate astea, mergeau în cabină și puneau ștampila. Iar asta se întâmpla într-un oraș civilizat, cu o calitate a vieții bună și apropiat capitalei. Procesul de numărare a voturilor, iar, este un subiect foarte învechit. Membrii secției de vot, numără de zeci de ori, mii de hârtii, care nu dau aproape niciodată rezultatele care ar trebui să iasă (ex: tu ai 3000 de votanți ai secției. Pe lângă faptul că tu trebuie să numeri de mai multe ori 3000 de voturi ca să fii sigur că ai numărat bine, de fiecare data când numeri, făcând-o la ochi… îți ies 2990 sau 3010 sau 2998 sau 3001 voturi… iar acest lucru se întâmplă în condițiile în care de zeci de ani buni există aparate automate de numărare a hârtiilor(ex xeroxuri, mașini de numărat banii și tot așa), lucru care ne-ar putea determina să folosim această unealtă pentru a economis timp și pentru a fii preciși, verificând, desigur corectitudinea și de către persoanele umane prezente.


De asemenea, întreaga procedură prin care membrii secțiilor de vot (președinți, locțiitori, reprezentanți de partide, observatori, responsabili it) trebuie să organizeze secția și apoi să numere și organizeze voturile este una foarte învechită. Și aici ar trebui aduse modificări, însă în opinia mea, acest aspect nu cred că influențează propriu-zis corectitudinea votului, ci mai de grabă afectează mai ales persoanele implicate… Orele de muncă sunt inuman de multe(membrii vin la servici la ora 6 dimineața și pot depune situațiile, începând cu ora 4-6 dimineața a doua zi…ceea ce înseamnă că stau minim 22 de ore în picioare) ceea ce face ca aceștia să fie foarte obosiți și neajutorați(de la ora 21-22 când se încheie votul, ei nu mai au voie să iasă din sala care se încuie, până la ore la care se finalizează și clarifică rezultatul votului, deci dacă nu mai au apă sau hrană, nu pot ieși din sală până la finalizarea și clarificarea situației… lucru destul de dificil, stresant… grav).


Sunt multe lucruri care pot fi spuse, dar am încercat să le punctez pe cele care mi-au sărit mie în ochi și m-au determinat și mă determină să militez pentru modificarea acestei legi, acestei situații, acestor cutume înglobate sub principiul „Lasă bă că merge-așa…


Să ne-ajute Dumnezeu ca la următoarea sesiune electorală, să votăm conform unei legi care să reprezinte cu adevărat voința și alegerea poporului!


10 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page